miercuri, 21 septembrie 2016

Muzeul din Paltin – exemplu de „bune practici”

Zilele trecute, mai multe grupe de elevi de la Școala Gimnazială Jitia au efectuat vizite de documentare în satele din „Țara Vrancei”, în cadrul proictului ”Noi suntem Jitia!”, sponsorizat de OMV Petrom pri intermediul Fundației PACT. Scopul principal al acestor vizite, a fost ca elevii să vadă la fața locului cum este organizată o expoziție etnografică sătească. În acest scop a fost vizitat ”Muzeul Etnografic” din localitatea vrânceană Paltin, aflat sub îngrijirea doamnei Răduță Miloiu Drăguța, una dintre cele mai importante și apreciate colecții etnografice din județul Vrancea. Colecția este una impresionantă, cuprinzând patru expoziții permanente și peste 500 de obiecte, precum: piese ale costumului popular, unelte și ustensile gospodărești. Este de apreciat grija comunității locale din Paltin, de a menține vie identitatea și zestrea populară, autentică, a satelor din Țara Vrancei. Este un exempu de ”bune practici” care trebuie apreciat la adevărata lui valoare și în același timp de urmat și de noi jitienii.
Profesor, Sorin Pantelimon





















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu